Astazi, 20 iulie 2009, se implinesc 40 de ani de la unul dintre cele mai importante momente ale umanitatii: ASELENIZAREA.
APOLLO 11
Apollo 11 a fost prima misiune cu echipaj uman care a aselenizat. Era cel de-al cincilea zbor cu echipaj uman din programul Apollo si cea de-a treia calatorie spre Luna. Misiunea a fost lansata la 16 iulie 1969, cu o racheta de tip "Saturn V", avand la bord pe astronautii: comandantul Neil Armstrong, pilotul modulului de comanda Michael Collins si pilotul modulului lunar Edwin "Buzz" Aldrin. Patru zile mai tarziu, pe 20 iulie, Armstrong si Aldrin au devenit primii oameni care au pasit pe Luna.
Dupa lansare, nava spatiala a fost inserata pe o traiectorie spre Luna ce avea sa dureze 76 ore. Dupa perioada de asteptare, Armstrong si Aldrin au intrat in Modulul Lunar, pregatindu-se sa coboare spre suprafata lunara. Modulul Lunar s-a despartit de Modulii de Comanda/Serviciu la 100 ore de la lansare. Modulul Lunar a aselenziat in "The sea of tranquillity" (Marea Linistii) la orele 4:18 p.m. EDT. O data aflati pe suprafata lunara astronautii au mancat, si, nerabdatori au sarit peste timpul dedicat odihnei si au inceput operatiuniile extravehiculare mai devreme.
VOIAJUL DE LA PAMANT LA LUNA
Ceea ce s-a putut urmari si in Romania, in direct la televizor, acum 40 de ani, a fost un spectacol uimitor al tehnicii si explorarii spatiale. O intreaga planeta a ramas muta de admiratie. Era inainte de aparitia primelor teorii conspirationiste si reprezenta nasterea unor "eroi moderni".
Pe 19 iulie 1969, echipajul misiunii Apollo 11, format din astronautii Neil Armstrong, Buzz Aldrin si Michael Collins, ajungea pe orbita satelitului natural al Pamantului. Plecasera cu trei zile inainte de la Centrul Spatial Kennedy al NASA intr-o odisee spatiala care avea sa ramana in istoria recenta ca etapa cea mai importanta atinsa de om in explorarea cosmica.
Doar doi dintre cei trei astronauti aveau sa puna insa piciorul pe Luna si sa ocupe un loc in istorie. Michael Collins a ramas in capsula, pe orbita. Pe 20 iulie, Armstrong, comandantul misiunii, pasea primul pe suprafata lunara, urmat, la 15 minute, de Aldrin.
PRIMELE CUVINTE DIN ALTA LUME
In cele 21 ore si 37 de minute petrecute de primii oameni pe Luna, acestia au colectat roci, au facut fotografii si au condus o serie de experimente. Au fost sunati in direct de presedintele american Richard Nixon, au ancorat un steag SUA si au lasat obiecte in memoria astronautilor decedati.
In urma lor au ramas milioanele de oameni care i-au urmarit, cu sufletul la gura, la televizor si cateva fraze rostite si ramase in memoria planetei. Odata ajunsa capsula "Eagle" pe suprafata Lunii, primele cuvinte pe care Armstrong le-a rostit pentru centrul de comanda de pe Pamant au fost "Houston, aici e Baza de la Marea Linistii. «Vulturul» a aterizat". Fraza care avea sa fie apoi repetata la nesfarsit in filme si literatura.
La 6 ore si 30 minute dupa aselenizare, o camera montata la exteriorul Modulului Lunar a filmat si transmis pe Pamant in direct, prima pasire a lui Armstrong pe o alta lume si rostirea celebrei replici: "That's one small step for man, one giant leap for mankind.", in traducere "Este un pas mic pentru un om, dar un salt urias pentru omenire." Astronautii au adunat 22 kilograme de material ce avea sa fie examinat cu atentie pe Pamant. Explorarea teritoriului din afara Modulului a durat 2 ore si 30 minute.
O IMPROVIZATIE SALVATOARE
Intoarcerea de pe Luna nu a fost scutita de probleme. Un accident aparent minor ar fi putut duce la o adevarata tragedie: din cauza costumelor uriase pe care le purtau astronautii si care ocupau foarte mult spatiu, unul dintre butoanele de pornire a motorului modulului a fost lovit si s-a rupt. Astronautii au improvizat, ingenios: au folosit un pix pentru a activa modulul si a reveni pe Pamant. Buzz Aldrin inca mai pastreaza pixul acasa, sub un clopot de sticla.
Dupa ce Modulul Lunar ajunge pe orbita lunii se intalneste cu Modulii de Comanda/Serviciu, care a ramans pe orbita, Armstrong si Aldrin se intorc in Modulul de Comanda, treapta superioara a Modulului Lunar este desprinsa, iar nava plasata pe o traiectorie spre Pamant. Intrarea in atmosfera a decurs conform planului, dar punctul aterizarii a fost mutat cu 346 kilometrii din cauza conditiilor meteorologice. Tot zborul a durat 195 ore.
Revenirea pe Pamant le-a adus americanilor celebritatea, fiind purtati ca niste eroi peste tot in lume.
ANTRENAMENTE PENTRU SUPRAVIETUIRE
Neil Armstrong, la inceput a ramas pironit pe scara, deoarece nu stia daca suprafata Lunii va fi precum nisipul miscator, dar a descoperit ca se putea merge cu usurinta. Prima sarcina a lui Armstrong a fost sa ia o mostra de sol si pietre, pentru cazul in care ar fi fost nevoiti sa plece in graba.
Antrenamentul pentru misiunile Apollo nu s-a desfasurat doar in simulatoare si in laboratoare. Astronautii au exersat mersul pe Luna si abilitatile de vanatori de roci si in deserturile pustiite, craterele si campurile de lava vulcanica de pe Pamant. Alte munci de teren au inclus antrenamente de supravietuire, pentru cazurile in care ar fi aterizat in partea gresita a globului, fiind nevoiti sa supravietuiasca zile in sir pana ce vor fi salvati.
CEI 12 CARE S-AU "PLIMBAT" PE LUNA
In perioada 1969-1972, 12 astronauti au pasit pe suprafata Lunii, in cadrul misiunilor Apollo 11, 12, 14, 15, 16, 17 (Apollo 13 a fost intoarsa din drum, din cauza unor probleme tehnice). In afara de Neil Armstrong si Edwin "Buzz" Aldrin, ceilalti 10 au ramas aproape necunoscuti: Charles "Pete" Conrad, Alan Bean, Alan Shepard, Edgar Mitchell, David Scott, James Irwin, John Young, Charles Duke, Eugene Cernan, Harrison "Jack" Schmitt.
Oficialii NASA spun ca, daca totul decurge conform planului, oamenii se vor intoarce pe Luna pana in anul 2020. Ei vor relua explorarile lui Apollo 17, finalizate in decembrie 1972, prin proiectul "Constelatie". De asemenea, rachetele si navetele aflate in curs de proiectare, ar putea fi folosite si pentru o misiune pe Marte, cu oameni la bord.
Mai jos, este prezentat un videoclip care comemoreaza implinirea a 40 de ani de la "primul pas" pe Luna:
Metallica este, de departe, cea mai populara formatie Heavy Metal a tuturor timpurilor.
Cine ar fi crezut ca pe 28 octombrie 1981, atunci cand bateristul Lars Ulrich s-a alaturat lui James Hatfield (chitara si voce), va incepe o adevarata saga? Cei doi au inceput sa inregistreze, la un radio ieftin, piese facute impreuna. James se ocupa de voce, chitara si bass, in timp ce Lars batea constiincios de tobe. Pentru a deveni o formatie adevarata, prietenul si colegul de camera al lui Hatfield, Ron McGowney, a luat bassul, iar Dave Mustane, lead-guitar-ul.
Cei patru au auzit numele Metallica la un prieten al lui James, Ron Quintana si s-au hotarat sa-l "adopte". Acum, cu o formatie completa si un nume pe masura, incep sa cante in deschiderea concertelor unor trupe consacrate, Saxon fiind una din ele. Au devenit repede renumiti in muzica underground, publicul din Los Angeles si New York fiind foarte receptiv la felul lor de a canta.
Nemaisuportand conflictele dintre James si Dave Mustane, McGovney decide sa paraseasca trupa. Cautand alt basist, Metallica l-a inalnit pe Cliff Burton care a acceptat sa intre in formatie. Convinsi de Cliff, James, Ulrich si Dave Mustane s-au mutat in San Francisco. Metallica si-a facut foarte repede un nume pe scena muzicii trash si s-a remarcat prin show-uri incendiare. Ajunsa in Rochester, New York trupa ii intalneste pe sefii casei de discuri Megaforce Records, John si Marsha Zazula, iar dupa cateva discutii, semneza un contract.
In New York, Dave Mustane nu poate rezista tentatiilor si incepe sa aiba probleme cu alcoolul, motiv pentru care este dat afara din formatie si inlocuit cu chitaristul Kirk Hammett. Mustane isi va creea propria formatie de succes - Megadeth, dar intr-un interviu ulterior, acesta sustine ca totusi visul sau ar fi fost sa ramana alaturi de trupa in care si-a inceput cariera. Kirk Hammett, un elev al lui Joe Satriani, aduce propriul sau stil in formatie, destul de diferit de cel al lui Dave Mustane, fapt ce iese in evidenta dupa aparitia albumului "Ride The Lightning".
Primul lor material, "Kill’em All" a aparut in 1983. Nu a avut un succes foarte mare, dar a creat un grup de fani loiali.
Un an mai tarziu, in 1984, a aparut "Ride The Lightning", un album cu piese mai lungi si mai elaborate. Probabil, principalul element care a contribuit la succesul acestuia a fost melodia "Fade To Black", un track mai lent, cu un mesaj mai adanc, pe care unii au considerat-o un indemn la sinucidere.
Dupa ce semneaza cu una din cele mai importante case de discuri de atunci - Elektra Records, trupa scoate la rampa, in martie 1986, albumul "Master Of Puppets", care este considerat de multi ca fiind cel mai bun album Heavy Metal al tuturor timpurilor. Datorita faptului ca nici un single nu a fost extras de pe album, melodiile sunt difuzate rar, dar formatia reuseste sa ajunga in topuri datorita turneului lor de promovare: "Damage Inc.". Din cauza problemelor cu alcoolul cei patru isi capata porecla "Alcooholica". Acesta este considerat un motiv de mandrie, iar alcoolul devine o importanta parte din viata si din modul lor de a concerta.
Pe 27 septembrie 1986, trupa primeste o lovitura grea, basistul Cliff Burton moare intr-un accident de masina. In timpul turneului european, pe cand se deplasau cu autocarul-rulota, in apropiere de localitatea Dorarp din Suedia, acesta s-a rasturnat, iar Cliff Burton a fost strivit sub masina. Stiind ca Burton nu ar fi dorit ca Metallica sa "moara", membrii formatiei incep foarte repede sa caute un nou basist. Doua saptamani dupa inmormantarea lui Cliff, Jason Newsted s-a alaturat oficial formatiei, pe 28 Octombrie 1986. Vechii membri au incercat sa-i testeze rabdarea nou-venitului, jucandu-i multe farse si tratandu-l ca fiind inferior lor.
Dupa ce au terminat turneul alaturi de nou lor basist, au lucrat pentru scurt timp la EP-ul "Garage Days Re-Revisited". Acesta a fost realizat pentru a testa noul studio facut de ei, dar si calitatile de basist ale lui Jason Newsted.
In anul 1988 trupa a inregistrat "And Justice For All" un material ce continea unele din cele mai complexe melodii cantate vreodata de Metallica. Acesta este primul album de studio lansat dupa moartea lui Cliff Burton. Desi pe coperta albumului este trecut numele basistului Jason Newsted, linia de bas se aude foarte putin pe acest disc. Bateristul Lars Ulrich spune ca acest lucru a avut loc datorita faptului ca Jason nu s-a prezentat la sesiunile de inregistrari si nu a avut un cuvant de spus vis-a-vis de mixarea finala a albumului.
1991 a fost anul in care Metallica a lansat cel mai popular album al lor numit chiar "Metallica" (cunoscut de fani sub numele de "The Black Album"). O mare parte din inregistrari au fost filmate pentru a face un documentar despre ei numit : "A year and a half with Metallica". Cel mai mare hit al lor, "Enter Sandman", a devenit foarte cunoscut - pe aceasta piesa isi faceau intrarea luptatorii de wrestling si jucatorii de baseball. Acesta a fost singurul album al celor de la Metallica care s-a vandut pana la epuizare.
In anul 1995, dupa o pauza bine-meritata, formatia a inceput sa lucreze la albumul "Load", care dupa un an, a fost finalizat. Initial se voia ca acest material sa fie format din doua parti, dar in final s-a hotart ca vor fi doua albume: "Load" si "Reload". Aceste albume au reprezentat o schimbare importanta in stilul muzical al celor de Metallica. In 1996, toata trupa s-a tuns, acest lucru devenind un motiv de amuzament pentru ziaristi si pentru prietenii lor de la formatia Alice In Chains. Schimbarea de stil nu i-a impresionat pe fani si nici vanzarile nu au fost pe masura, ele fiind mai scazute decat la ultimele trei albume.
In 1998 Metallica a reinceput sa cante cover-uri, care au fost introduse pe un dublu-cd: "Garage Inc.". Pe acest album, ei canta melodii ale celor de la Black Sabbath, Thin Lizzy, Mercyful Fate, dar si alte piese noi.
In martie 1999, primarul orasului San Francisco a proclamat oficial "Ziua Metallica". O luna mai tarziu, Metallica inregistreaza o serie de melodii cu orchestra simfonica din San Francisco, alaturi de care au un oarecare succes. Inregistrarile apar pe un album (dublu-cd si dvd) numit "S&M" (Symphony and Metallica), care a intrat direct pe locul doi in topul "Billboard 200".
In anul 2000, popularitatea formatiei a scazut foarte mult, in urma scandalului "Napster". Atunci cand Lars Ulrich a gasit pe site-ul Napster un demo al melodiei "I Disapear", care nu aparuse inca pe piata, hotaraste sa porneasca un razboi impotriva acestui site si a utilizatorilor sai, inchizand in jur de 300.000 de conturi ale celor care publicau melodiile formatiei Metallica.
In timp ce-si faceau planuri pentru realizarea unui nou material, in anul 2001, Jason Newsted paraseste formatia spunand ca si-a facut prea multe probleme cantand muzica pe care o iubeste. Dupa mai multe interviuri Newsted dezvaluie ca motivul plecarii sale a fost proiectul sau personal, formatia "Echobrain" pe care Hatfield o dezagrea.
In anul 2003, Metallica l-a coptat pe actualul basist Robert Trujillo, care lucrase anterior cu Ozzy Osbourne. In luna iunie a aceluiasi an, Metallica scoate al 8-lea album de studio, "St. Anger", care debuteaza pe primul loc in topul "Billboard 200". Acesta promoveaza un sunet mai metalic, mai neprelucrat, ca un raspuns la criticile fanilor. La putin timp dupa lansarea albumului, a aparut un film documentar numit "Some Kind Of Monster", despre trupa, care scotea la iveala toate tensiunile dintre membrii formatiei si cum acestia au reusit sa treaca peste ele. Acesta a fost premiat la festivalul de film independent "Sundance". In final, acest film documentar a avut efectul scontat – promovarea albumului "St. Anger".
Pe 16 Februarie 2006, trupa a anuntat oficial oprirea colaborarii cu producatorul Bob Rock, alaturi de care au fost de la aparitia celui mai de succes album al lor - "The Black Album". Locul sau va fi preluat de Rick Rubin, care a mai colaborat cu Red Hot Chili Peppers, Audioslave, Weezer, Slipknot, System Of A Down, Slayer.
In septembrie 2008, Metallica lanseaza cel de-al 9-lea album de studio: "Death Magnetic". Acesta se bucura de un succes foarte mare in toata lumea, ajungand pe locul intai in 32 de tari. In SUA, albumul intra si ramane pe primul loc in topul "Billboard 200" timp de trei saptamani consecutiv, acesta reprezentand un nou record. Pe 21 octombrie 2008, Metallica porneste in noul turneu mondial numit "World Magnetic Tour", care va dura pana la inceputul anului 2010.
Metallica a primit si numeroase premii, inclusiv noua premii Grammy, doua premii la "American Music Awards" si multiple trofee la "MTV Video Music Awards". Trupa a intrat in "Rock and Roll Hall of Fame" in anul 2009.
In decembrie 2013, Metallica a scris istorie concertand in Antarctica, devenind astfel prima trupa ce a sustinut concerte pe toate cele sapte continente in decursul unui singur an, eveniment ce le-a adus si un loc in "Guiness Book of World Records".
In luna noiembrie 2016, dupa 8 ani de la ultimul album, Metallica lanseaza un nou disc: "Hardwired…To Self-Destruct". Albumul este mixat si masterizat de Greg Fidelman, cel care a lucrat alaturi de trupa si pentru "Death Magnetic". Lars Ulrich declara cu putin timp inainte de lansare: "Chiar au trecut opt ani? Nu ai zice!... Evident ca suntem mai mult decat entuziasmati sa impartasim noile piese cu toti prietenii nostri. Am stat in studio alaturi de Greg in ultimele 18 luni, pornind motoarele creativitatii din nou. Ceea ce iubim noi sa facem cel mai mult este sa lansam muzica noua, sa venim din nou in fata publicului si tot ceea ce asta presupune, asa ca pregatiti-va!"
In anul 2017 albumul castiga la "Billboard Music Awards" premiul "Top Rock Album", iar in luna aprilie a aceluiasi an devine "Album Platina".
In 2009 se vor implini 105 ani, de cand acest popular brand de motociclete a inceput sa se dezvolte, plecand de la diverse modalitati de imbunatatire a bicicletelor, unul dintre cele mai populare mijloace de transport in perioada respectiva.
Era anul 1903 cand, in orasul Milwaukee, statul american Wisconsin, doi buni prieteni pasionati de tehnica, Bill Harley si Arthur Davidson au construit prima motocicleta pe care au denumit-o "Silent Frey Fellow" – “Amicul tacut”. Cei doi tineri isi aveau atelierul intr-o casuta din lemn, pe al carei perete lateral pictasera cuvintele "Harley-Davidson motor Co." Cu ajutorul fratilor lui Arthur, Walter si William, in acelasi an, au mai construit inca doua motociclete. Din acest punct incepe istoria unei legende. Productia a inceput sa se extinda si cei doi pionieri au reusit sa construiasca: 8 motociclete in 1905 si 50 in 1906.
Semanand foarte mult cu o bicicleta, singura diferenta semnificativa din punct de vedere vizual a noului model era o rama metalica ce sustinea un motor. Adevarata noutate a acestei inventii putea fi simtita in momentului in care te asezai in sa si realizai ca te puteai misca fara sa pedalezi.
In anul 1907, fondatorii au decis sa isi listeze compania in Registrul Companiilor, sub numele de "Harley-Davidson Motor Company Incorporated". Dupa numai doi ani, tanara companie avea 35 de angajati, iar productia anuala urcase pana la 1149 de motociclete.
De ce este atat de deosebita o motocicleta Harley-Davidson ?
Din 1907, compania a inceput sa construiasca primele motoare numite V-Twin, a caror particularitate o constituie unghiul de 45 grade al cilindrilor. Cu denumiri diferite, "Flathand," "Knucklehead," "Panhead" sau "Shovelhead," puternicele motoare V-Twin, design-ul si sunetul inimitabil au devenit simbolurile motocicletelor Harley-Davidson.
Datorita succesului mare de care se bucurau motocicletele, cumparate mai ales de divizii ale politiei pentru puterea si viteza lor, inventatori de pretutindeni s-au grabit sa-si contruiasca propriul brand de biciclete motorizate. De fapt, dupa 8 ani de dominare a unui sector de piata inca neexplorat, consumatorii puteau acum alege dintre 150 de marci de motociclete.
In ciuda competitiei, istoria Harley-Davidson nu avea sa se opreasca aici. In vreme ce alti producatori s-au concentrat pe masa larga a consumatorilor, Harley-Davidson a continuat sa-si vanda motocicletele sectiilor de politie si agentiilor guvernamentale. Aceasta strategie a facut ca productia sa creasca. Din acest punct, departamentele de cercetare si dezvoltare au lucrat la maxim pentru a dezvolta capacitatea motorului si functionalitatea acestuia in general. In timpul Primului Razboi Mondial compania Harley-Davidson a oferit fortelor militare peste 20.000 de motociclete.
Dupa razboi, Compania de motociclete Harley-Davidson s-au autoproclamat lider mondial pe acest sector de piata. In 1920 avand 2000 de angajati si 28.980 de motociclete vandute, Harley-Davidson cucerise deja piata americana si pe cea mondiala, avand dealeri in 67 de tari.
Desi in 1929 marea criza economica mondiala a afectat si compania Harley-Davidson, managementul inteligent a gasit solutii si pentru acea perioada dificila. Mai intai au inceput sa construiasca generatoare industriale de curent, bazate pe motoarele de motocicleta si apoi au creat un vehicul utilitar pe trei roti numit "Servi-Car" care a ramas in productie pana in anul 1973.
Al Doilea Razboi Mondial a adus prosperitate pentru Harley-Davidson, de vreme ce comenzile pentru fortele aliate au facut ca productia sa atinga cifra de 90.000 de motociclete militare.
Razboiul s-a terminat, dar "nevoia de viteza" nu se sfarsise, si eforturile marketingului celor de la Harley-Davidson s-au concentrat pe proaspetii veterani care dezvoltasera deja o "dependenta" de motoarele H.D.
Dupa 50 de ani de istorie, in 1953, o generatie tanara a dat un suflu nou companiei Harley-Davidson. Reputatia sa de motocicleta "rebela", in special datorita filmelor de la Hollywood, completata de o imagine usor de recunoscut, au facut sa sporeasca considerabil vanzarile. A fost de asemenea perioada in care a inceput sa se foloseasca si fibra de sticla ca material de productie al anumitor componente.
Vanzarile au continuat sa creasca in urmatoarele doua decenii si au crescut si mai mult dupa anii 1980, cand motocicletele s-au intors la stilul clasic.
In 1994, de pe linia de productie iesea motocicleta Harley-Davidson cu numarul 2 milioane. La ora actuala, Harley-Davidson ramane unul dintre cei mai mari producatori de motociclete la nivel mondial, o companie cu o istorie puternica si un viitor la fel de promitator. Harley-Davidson a devenit simbolul visului american al libertatii si aventurii.
100 de ani in slujba legii
Politistii americani au inceput sa patruleze strazile Statelor Unite pe motocicletele Harley-Davidson in 1908, la doar cinci ani de la infiintarea companiei si la doar un an dupa realizarea primului model V-Twin destinat publicului larg. Colaborarea dintre Departamentul de Politie si Harley-Davidson este aproape la fel de veche ca insasi compania de motociclete si se dezvolta in continuare, patrulele de politie comandand si astazi motocicleta-simbol a Americii.
Cand prima motocicleta Harley-Davidson a patrulat strazile orasului Detroit, noua achizitie a revolutionat activitatea politistilor, oferind o libertate de miscare cum nu mai experimentasera pana atunci. Datorita reputatiei companiei de a oferi motociclete pe care te poti baza aceasta colaborare s-a dezvoltat, iar motocicletele Harley-Davidson au ajuns sa faca parte din echiparea si altor departamente de politie din America.
Muzeul "Harley-Davidson"
Compania Harley-Davidson si-a deschis pe 12 iulie 2008 propriul muzeu, in orasul Milwaukee, statul american Wisconsin, printr-o investitie de 75 milioane de dolari.
Muzeul are circa 130.000 de metri patrati si va gazdui peste 400 de motociclete. Reprezentantii muzeului estimeaza ca vor avea anual peste 350.000 de vizitatori din toata lumea.
"Este simplu. Speram sa construim si sa consolidam legatura dintre clientii nostri", a declarat Stacey Schiesl, directorul muzeului.
Printre motocicletele expuse in muzeul "Harley-Davidson" se numara atat modele de colectie, cum ar fi cele care au apartinut lui Elvis Presley si lui Evel Knievel, dar si modelele noi ale companiei.
Mai jos, puteti vedea un documentar despre istoria Harley-Davidson:
La 1 octombrie 1908 a inceput comercializarea primului automobil de serie, Model T.
Gandita de celebrul inginer Henry Ford, masina costa 825 de dolari. Acum 100 de ani, pe portile fabricii Piquette, din Detroit, iesea modelul care a revolutionat istoria automobilismului. Masina, opera "omului care a pus America pe roate", avea un motor de 2.9 litri, 20 de cai putere si 4 cilindri in linie.
Hennry Ford declara: “Voi construii o masina pentru intreaga lume. Va fi mare cat pentru o familie, dar suficient de mica pentru a putea fi condusa de un singur om. Va fi construita din cele mai bune materiale, de cei mai buni ingineri pe care ii avem, cu cel mai confortabil design si va avea un pret rezonabil, astfel ca orice om cu salariu mediu isi va putea permite sa cumpere o masina pentru a se bucura impreuna cu familia de orele petrecute cutreierand lumea.”
Ford T este considerata de multi specialisti prima masina adevarata din istorie si prima masina accesibila ca pret. Daca pana la aparitia acestui model masinile existente, nu foarte multe, erau destul de scumpe - oamenii de rand nu isi permiteau sa achizitioneze un automobil - Ford T a reusit sa revolutioneze cu adevarat industria auto.
Ford insa nu a estimat corect succesul de care urma sa aiba parte - micuta fabrica pe care o detinea s-a dovedit a fi insuficienta pentru a face fata cererilor imense. In anul 1912 Ford muta compania si isi dezvolta o intreaga linie de fabricare, facand din Ford T prima masina de serie din istorie.
Daca in anul 1911 Ford a produs aproximativ 70.000 de masini, pana in anul 1915 a reusit sa produca 501.462 de automobile. Pretul unui exemplar se ridica la 850 de dolari spre finalul anului 1915, pentru ca apoi o masina sa ajunga la costul de 440 de dolari. In anul 2006 s-a calculat la ce pret ar ajunge un model Ford T in zilele noastre, costurile de atunci fiind reactulaizate in functie de inflatie. Astfel, s-a stabilit ca Ford T putea fi cumparat cu aproximativ 3.000 de dolari in zilele noastre. O masina care intr-adevar dupa spusele inventatorului putea fi achizitionata de o mare parte din populatie.
Modelul era prevazut cu un motor in doi timpi, care putea fi accesat de 3 pedale, asemenea modelelor actuale, era prevazut cu ambreaj pentru schimbarea vitezelor, frana si acceleratie. Ford T putea ajunge la o viteza maxima de 45 km pe ora si consuma in jur de 18-20 litri de combustibil la 100 km. Motorul era alimentat cu benzina, dar si cu ethanol. Avand in vedere ca pretul benzinei era destul de mare, ethanolul era o alternativa destul de buna. In perioada Prohibitiei aceasta metoda de alimentare a devenit destul de scumpa, fiind chiar interzisa.
Ford T a fost si prima masina fabricata in mai multe tari simultan. Dupa succesul pe care l-a inregistrat in SUA, “T“ s-a fabricat in Anglia, productia incepand cu anul 1914. Argentina, Brazilia si Germania au fost urmatoarele tari in care s-au deschis fabrici Ford pentru asamblarea modelului.
"Tin Lizzie", asa cum a mai fost numit modelul Ford T, reprezinta o incercare reusita de a deschide noi orizonturi si de a pune bazele unor industrii noi, asa cum insusi Hennry Ford ramane unul dintre oamenii importanti care au revolutionat industria automobilului.
Mai jos, este prezentat Ford Model T, intr-o reclama cinematografica a epocii:
Cand nucleele atomice se ciocnesc cu o energie fara precedent in Large Hadron Collider, fizicienii spera sa creeze particule exotice si stari ale materiei intalnite frecvent numai in primele momente ale universului. Una dintre particulele cautate e bosonul Higgs, asa-numita „particula a lui Dumnezeu”.
E veriga lipsa intr-o teorie ce explica o proprietate de baza a universului: cum isi dobandesc particulele elementare masa.
La fel cum protonii si electronii interactioneaza prin intermediul campului electromagnetic din spatiu, ar putea exista un camp - campul Higgs - care inzestreaza particulele elementare cu masa.
Descoperirea particulei Higgs ar dovedi existenta campului. Fizicienii de la LHC spera ca Higgs sa erupa din coliziunea protonilor care se deplaseaza aproape cu viteza luminii.
Ambitia cercetatorilor este de a gasi o mare teorie care sa explice toate fenomenele fizice din natura.
Ce este LHC?
LHC (Large Hadron Collider) este un simplu accelerator de particule destinat testarii predictiilor generate de teoria stringurilor si in special pentru a pune bazele unificarii celor patru forte elementare: forta gravitionala, interactiunea nucleara slaba, interactiunea nucleara puternica si forta electromagnetica.
Este vorba despre un proiect finantat de 20 de tari, construit la o adancime de 92 de metri sub pamant, in dreptul granitei dintre Franta si Elvetia, care incearca sa faca lumina in ceea ce priveste formarea Universului prin explozia primara. Large Hadron Collider (LHC), va ciocni particule sub-atomice, la viteze comparabile cu viteza luminii, pentru a creea conditii similare cu fractiunea de secunda imediat urmatoare exploziei Big Bang.
Sistemul criogenic al LHC-ului are sarcina de a raci aproape 36.800 de tone de material la o temperatura de numai 1.9 Kelvin peste zero absolut (sau -271.3 grade Celsius). Aceasta temperatura este mai rece chiar decat cea din spatiul interstelar! Pentru a realiza aceasta performanta, sunt necesare 10.000 de tone de azot lichid si 130 de tone de heliu lichid, care vor fi distribuite in sistemul criogenic. Acesta contine peste 40.000 de bucati sudate bine pentru a nu putea scapa aceste lichide.
LHC-ul este un accelerator circular, cu o circumferinta de 27 de km, impartit in opt sectoare, fiecare putand fi racit pana la temperatura lor de operare de 1.9 Kelvin si pus sub tensiune unul cate unul. Un sector a fost racit, pus sub tensiune si incalzit in prima jumatate a lui 2007. Acesta a fost un proces important de cunoastere, care a permis ca celelalte sectoare sa fie testate mai rapid.
In cadrul experimentului, care a costat aproximativ 5,4 miliarde de euro, protonii vor fi propulsati printr-un tunel circular, lung de aproximativ 27 de kilometri, pavat cu peste 5000 de magneti care vor accelera particulele sub-atomice. Vor fi doua siruri de particule, mergand in directii opuse, fiecare efectuand o rotatie completa in a 11.000-a parte dintr-o secunda. Cele doua siruri vor acumula energie comparabila cu cea a unei masini care ruleaza cu 160 de kilometri la ora. Cand protonii vor atinge o viteza apropiata de viteza luminii, se vor ciocni unii de altii, fiind divizati in particulele care ii constituie (quarks), inclusiv, spera specialistii, in particula care sta la baza Universului (bosonul Higgs).
Protoni in coliziune
1. Mii de miliarde de protoni se precipita catre coliziune cu 99,9999991% din viteza luminii.
2. Quarcurile si gluonii din interiorul protonilor se ciocnesc, explodand cu suficienta energie pentru a crea misteriosul Higgs.
3. Particula Higgs, probabil de 100 sau 200 de ori mai grea decat un proton, e instabila: dureaza mai putin de o milionime de miliardime de miliardime de secunda, inainte de a se dezintegra intr-o pulbere de alte particule.
4. Dovada existentei particulei Higgs va fi gasita in spiralele si darele caracteristice lasate de particulele create din dezintegrare in detectoarele LHC.
Gaurile negre
Organizatia Europeana pentru Cercetare Nucleara (CERN) a admis ca proiectul initiat de ea ar putea duce la aparitia unor gauri negre, insa nu le considera periculoase.
Se stie foarte bine ce este o gaura neagra, iar in 1974, marele fizician Stephen Hawking, a calculat ca gaurile negre pot exista in spatiu-timp. O gaura neagra este un obiect cosmic avand in centru o singularitate gravitationala - un obiect punctiform de volum zero si densitate infinita - inconjurat de o regiune in spatiu numita orizontul evenimentelor (event horizon) dincolo de care viteza de eliberare depaseste viteza luminii.
In afara faptului ca are densitate infinita si volum zero, nu se stie prea multe despre singularitate, in mare parte datorita prezentei mai multor parametri care tind la infinit, ceea ce ingreuneaza semnificativ calculele.
Teoretic, se spune ca o gaura neagra nu poate fi distrusa decat prin radiatie Hawking.
Cea mai mare gaura neagra observata - 50 miliarde de mase solare - ar necesita un timp de dezintegrare de cateva mii de ori mai mare decat varsta universului.
Energia si materia intunecata
Toata materia pe care o putem vedea in Univers (planete, stele si galaxii) alcatuieste numai 4% din cata exista de fapt. Restul este reprezentat de energie intunecata (70% din Cosmos) si de materie intunecata (26%).
Energia intunecata nu poate fi obsevata direct, dar ea este cea responsabila de cresterea vitezei de expansiune a Universului. La randul ei, materia intunecata nu poate fi observata decat indirect deoarece ea nu emite si nici nu reflecta suficienta lumina pentru a fi vazuta. Dar prezenta ei poate fi dedusa prin efectele sale asupra galaxiilor si asupra clusterelor (roiuri de galaxii).
Practic insa, fizicienii nu stiu nimic sigur despre energia si materia intunecta si asteapta sa gaseasca mai multe raspunsuri prin acest experiment.
Ce s-a intamplat cu antimateria?
Fiecare particula de materie obisnuita isi are propria antiparticula. Materia si antimateria au aceeasi masa, dar sarcina electrica opusa. Cand o particula obisnuita intalneste o antiparticula, cele doua dispar intr-o unda de lumina, iar masa lor este transformata in energie. Se spune ca cele doua se anihileaza reciproc. Insa cercetatorii cred ca in timpul Big Bang-ului au fost produse cantitati egale de materie si antimaterie. Astfel, se naste intrebarea de ce cele doua nu s-au anihilat in totalitate dupa nasterea Universului. El e compus acum aproape in totalitate din materie obisnuita, iar cercetatorii vor sa afle ce s-a intamplat cu antimateria.
Noi dimensiuni si lumi paralele
In afara de cele patru dimensiuni pe care le cunoastem deja, teoria stringurilor sustine ca exista inca sase. Daca ele exista cu adevarat, LHC ar putea fi primul accelerator care sa le detecteze experimental. La energii foarte mari, cercetatorii ar putea sa vada particulele miscandu-se intre lumea noastra si aceste ipotetice alte dimensiuni. De exemplu, ei ar putea vedea cum particulele dispar brusc intr-una dintre aceste dimensiuni.
Structura LHC
Masivul detector ATLAS se afla situat sub granita franco-elvetiana.
Acesta va ajuta fizicienii sa descopere cum functioneaza universul, prin observarea lui la scara cea mai mica.
Cel mai mare magnet solenoid din lume este pus intr-un cilindru de otel, aflat in inima Solenoidului Compact de Miuon (CMS).
CMS-ul si alte trei detectoare principale gazduite in Marele Accelerator de Hadroni (LHC) ar putea descoperi particule subatomice necunoscute.
Un inginer luceaza la unul din cei peste 5000 de magneti ce vor directiona particulele spre coliziune.
Partea interioara a acceleratorului include tevi pentru fluxul de particule si tevi umplute cu heliu ce vor raci magnetii la -456°F (- 271°C) pentru a putea purta o sarcina electrica mai mare si exercita o forta mai puternica.
Detectorul CMS este plin de senzori stralucitori.
Pe masura ce protonii se ciocnesc, detectorii vor inregistra un torent de date ce ar putea contine dovezi ale particulelor evazive cautate de fizicieni.
Un cuib complex de cabluri il inconjoara pe Peter Glaessel, coordonator tehnic al TPC (camera de proiectie a timpului).
Straturile multiple de detectoare de particule ale TPC fac parte din ALICE (un accelerator experimental de ioni mai mare), unul din cele sase experimente planificate la LHC.
Completare 05 iulie 2012:
Oamenii de stiinta au confirmat, pe data de 04 iulie 2012, ca au descoperit o noua particula, bosonul Higgs, numita si "particula lui Dumnezeu". Experimentele de cautare ale particulei au avut loc cu ajutorul acceleratorului Large Hadron Collider (LHC), langa Geneva, Elvetia.
Expertii de la Organizatia Europeana pentru Cercetari Nucleare (CERN), laboratorul international care adaposteste acceleratorul LHC, incheie astfel cu succes 45 de ani de experimente care au incercat sa dovedeasca existenta bosonului Higgs, o particula ce explica felul in care materia isi dobandeste masa, scrie BBC.
Desigur, va mai fi nevoie si de alte experimente, insa oamenii de stiinta sunt convinsi ca datele obtinute pana acum sunt suficiente pentru a anunta "descoperirea".
Anuntul de miercuri a starnit aplauze si felicitari zgomotoase la CERN, in vreme ce Peter Higgs, dupa numele caruia este denumita particula, si-a sters o lacrima din coltul ochiului.
"Vreau sa adaug si felicitarile mele tuturor celor care au fost implicati in aceasta realizare. Este un lucru incredibil, care s-a intamplat in timpul vietii mele", a spus acesta.
Echipa de cercetatori a explicat ca a descoperit un "salt" in datele lor, ce ar corespunde unei particule ce cantareste 125.3 gigaelectronvolti (GeV) - cam de 133 de ori mai grea decat protonul aflat in inima fiecarui atom.
Dupa ce au combinat doua seturi de date, au avut confirmarea ca este vorba despre particula mult-cautata cu o precizie de unu la 3,5 milioane.
Este vorba despre una dintre cele mai importante descoperiri stiintifice ale secolului, fiind comparata, de unii fizicieni, cu programul Apollo, care a dus pentru prima data un om pe Luna, in anii '60.
Oamenii de stiinta vor trebui sa verifice acum daca particula observata de ei se comporta asa cum au prezis teoreticienii particulei Higgs, cea mai buna teorie folosita in prezent pentru a explica cum functioneaza universul.
Functionarea bosonului Higgs ar putea avea si o componenta mai inedita - in conditiile in care materia pe care o putem observa reprezinta doar 4% din univers, restul fiind misterioasa materie intunecata si energia intunecata. Bosonul Higgs ar putea explica, asadar, 96% din Univers care ramane deocamdata intunecat.
Cercetatorii au observat deja cateva deviatii ale bosonului de la teorie, ceea ce ar putea conduce la rescrierea fizicii - sau scrierea uneia noi, in functie de rezultatele mai elaborate.
Completare 10 mai 2017:
Organizatia Europeana pentru Cercetare Nucleara (CERN) a inaugurat pe 9 mai 2017 un nou accelerator liniar, denumit Linac 4, o masinarie care va permite realizarea de masuratori mai precise ale particulelor fundamentale in cadrul LHC, pentru a intelege mai bine modul in care s-a format Universul.
In comunicatul sau CERN precizeaza ca acceleratorul liniar Linac 4 va alimenta cu fascicule de inalta energie complexul de acceleratori de particule din apropiere de Geneva, fapt care va permite o crestere a puterii celui mai mare accelerator de particule din lume, LHC (Large Hadron Collider), pana in 2021.
Dupa o perioada de teste, acceleratorul Linac 4 va fi racordat la complexul de acceleratori ai CERN in cadrul unei perioade lungi de pauza tehnica, intre 2019 si 2020. Linac 4 urmeaza sa inlocuiasca acceleratorul Linac 2, care a fost folosit pentru a produce fascicule de particule inca din anul 1978.
Conform directorului general al CERN, Fabiola Gionotti, introducerea noului accelerator liniar Linac 4 va "creste considerabil capacitatea experimentelor derulate in cadrul LHC" pentru "a obtine masuratori mult mai precise ale proprietatilor bosonului lui Higgs" dar si ale proprietatilor altor particule si subparticule. Folosirea acestui accelerator va contribui la dublarea fasciculului energetic cu care este alimentat LHC.
Un astfel de accelerator liniar "deschide o noua lume de aplicatii", conform declaratiilor facute de coordonatorului acestui proiect, Maurizio Vretenar, pentru Reuters. CERN a construit deja o varianta a acestui accelerator folosita pentru a trata tumori cu fluxuri de particule. O alta utilizare medicala este pentru obtinerea de izotopi folositi in diagnosticarea maladiilor oncologice. O alta varianta a acestui accelerator va cantari "doar" 100 de kilograme si va avea 1 metru lungime fiind destinata analizei operelor de arta si a bijuteriilor. "Lucram si la ceva portabil. Deja avem colaborari cu Luvrul si cu muzee din Florenta prin Institutul italian pentru conservarea artei", conform lui Vretenar.
Situat la aproximativ 12 metri in subteran, Linac 4 masoara aproape 90 de metri lungime iar constructia sa a durat 10 ani si a costat 82 de milioane de euro.
Mai jos puteti viziona un mic documentar, despre CERN Large Hadron Collider:
Tranzistorul, una dintre cele mai importante inventii ale secolului trecut, a implinit 60 de ani pe 16 decembrie 2007.
In urma cu 60 de ani, pe 16 decembrie 1947, William Shockley, John Bardeen si Walter Brattain au realizat primul tranzistor (in imagine, sus), numit tranzistor cu punct de contact, realizat cu scopul de a inlocui tuburile cu vid folosite in amplificarea de semnale.
Prezentat oficial abia dupa 6 luni intr-o conferinta de presa, din motive de teste si de obtinere de patente, tranzistorul nu a atras atentia la inceput ca ceva deosebit. De altfel au mai durat 4 ani pana la prima aplicatie comerciala, poate mai putin cunoscuta, tranzistorul fiind folosit pentru prima ora in aparate auditive. A urmat in 1954 primul aparat radio cu tranzistoare, Regency TR-1.
Un pas esential in istoria tranzistorului a fost facut in anii 1958-1959, atunci cand Jack Kilby de la Texas Instruments si Robert Noyce de la Fairchild Semiconductor au reusit sa combine mai multe tranzistoare intr-un singur cristal de siliciu. Primul circuit integrat continea cateva zeci de tranzistoare.
Apoi la sfarsitul anilor 60 a aparut cel care a schimbat radical lucrurile, primul microprocesor pentru PC-uri, materializat comercial de catre Intel in 1971 prin procesorul 4004, care continea 2000 de tranzistoare si a fost folosit in primul calculator single-chip, Busicom.
Procesoarele au evoluat cu rapiditate, ajungand la 29.000 de tranzistoare in procesorul 8088, folosit in primul IBM PC, considerat primul PC modern, si 134.000 de tranzistoare in procesorul pe 16 biti 80286 de la Intel, aparut in 1982.
Evolutia a fost exponentiala, urmand bine-cunoscuta lege enuntata de co-fondatorul corporatiei Intel, Gordon Moore, in 1965: "Numarul tranzistorilor de pe un procesor se va dubla la fiecare doi ani".
Astazi, un procesor Penryn Core 2 Extreme de la Intel include peste 820 milioane de tranzistoare care se pot inchide si deschide de 1 trilion de ori pe secunda, ceea ce inseamna ca pot realiza un miliard de calcule intr-un interval de timp egal cu cat ai clipi din ochi. Pretul unui singur tranzistor dintr-un cip Penryn a scazut si el corespunzator, ajungand sa fie de 1 milion de ori mai mic decat cel al unui tranzistor din 1968.
In filmul de mai jos, este prezentat modul de fabricare al unui procesor:
Sunt un impatimit al motocicletelor si muzicii rock, al filmelor si cartilor bune. Am o fascinatie deosebita pentru "onoare" si "virtute", doua principii aproape disparute in ziua de azi.
Dupa lansare, nava spatiala a fost inserata pe o traiectorie spre Luna ce avea sa dureze 76 ore. Dupa perioada de asteptare, Armstrong si Aldrin au intrat in Modulul Lunar, pregatindu-se sa coboare spre suprafata lunara. Modulul Lunar s-a despartit de Modulii de Comanda/Serviciu la 100 ore de la lansare. Modulul Lunar a aselenziat in "The sea of tranquillity" (Marea Linistii) la orele 4:18 p.m. EDT. O data aflati pe suprafata lunara astronautii au mancat, si, nerabdatori au sarit peste timpul dedicat odihnei si au inceput operatiuniile extravehiculare mai devreme. 
VOIAJUL DE LA PAMANT LA LUNA
