Jules Verne: Pionier al literaturii science-fiction

In vasta sa opera, Jules Verne a anticipat, uneori cu un secol, aproape toate marile inventii ale secolului al XX-lea.

Jules Verne s-a nascut la Nantes, in Franta, la 8 februarie 1828. Scriitor de succes, este considerat de multi "parintele" literaturii science-fiction. Verne a fost apreciat pentru scrierea operelor legate de viitor, spatiu, aer si calatoria in adancurile marii.

A fost cel mai mare dintre cei cinci copii ai avocatului Pierre Verne si ai sotiei sale, Sofia. Mai apropiat era de fratele lui, Paul, cu care pierdea cate o zi întreaga pe raul Loire, inchiriind o barca pentru un franc pe zi. Acolo s-a nascut dorul de a calatori, urmarind vapoarele.
La noua ani a fost trimis la scoala, la Liceul Saint Donatien. La 12 ani, s-a imbarcat clandestin pe vasul Coralie, cu destinatia India, dar vasul a făcut o oprire la Paimboeuf si mare i-a fost mirarea lui Jules sa-l vada pe tatal sau urcand la bord. Un vecin il vazuse pe Jules cand urcase la bordul vasului si alertase parintii. A mancat o bataie zdravana de la tatal sau si a jurat ca n-o sa mai calatoreasca niciodata decat cu mintea.

La liceu, l-a avut profesor de desen si de matematica pe omul de stiinta Brutus de Villeroi, cel care a proiectat mult mai tarziu (1862) primul submarin pentru US Navy: "Alligator". Se poate ca Jules sa fi fost inspirat de Brutus pentru "20.000 de leghe sub mari", publicat în 1872, numai ca submarinul creat de el era rodul imaginatiei sale extraordinare.
Dupa ce a terminat studiile de la liceu, Verne a plecat la Paris, pentru a studia.

În 1848, a inceput sa scrie librete de opereta, impreuna cu Michel Carre. Cand tatal lui Jules Verne a aflat ca fiul sau scria si compunea mai mult decat invata pentru Drept, i-a intrerupt suportul financiar. In perioada aceasta s-a intalnit cu autori de reputatie, cum ar fi Alexandre Dumas şi Victor Hugo, care i-au dat niste sfaturi foarte bune. Insa cea mai mare realizare in plan personal a lui Jules Verne a fost casatoria sa cu Honorine de Viane Morel, o vaduva cu doua fiice. S-au casatorit la 10 ianuarie 1857. Ajutat de optimismul si de incurajarile ei, Jules Verne a continuat sa scrie si sa caute activ un editor ce ar fi putut sa-i publice cartile. Pe 4 august 1861, s-a nascut copilul lor, Michel Jean Pierre Verne.

In urma aparitiei in Franta a traducerilor operei lui Edgar Allan Poe realizate de Charles Baudelaire, a scris prima sa poveste de science-fiction, "O calatorie in balon" (1851), inspirata de scriitorul american. Mai tarziu devenea "Cinci saptamani in balon" (1863), si avea sa faca parte din seria "Voyages Extraordinaires", care in final va numara 54 de nuvele.

Un moment semnificativ în viata literara a lui Jules Verne l-a constituit aparitia lui Pierre-Jules Hetzel, unul dintre cei mai importanti editori francezi, care a mai publicat operele lui Victor Hugo, George Sand, Erckmann-Chatrian si multi altii. Cand s-au intalnit, Jules Verne avea 35 de ani, iar Pierre-Jules Hetzel avea 50 de ani, si de atunci pana la moartea lui Hetzel ei au format un excelent tandem - scriitor si editor.
Imediat dupa aceasta intalnire norocoasa, Verne a publicat romanul "Calatorie spre centrul Pamantului" (1864). Apreciind talentul lui Jules Verne, editorul a incheiat un contract pe 20 de ani care il obliga pe autor sa predea doua carti pe an, contra sumei de 10.000 de franci. Datorită acestui contract, Jules s-a putut dedica in intregime scrisului. Alt roman de mare succes a fost "20 000 de leghe sub mari", al carui erou, Capitanul Nemo, comandantul navei Nautilus, a revenit apoi si în alte romane ale lui Jules Verne, precum "Insula misterioasa".

Una dintre cele mai exacte previziuni a aparut in romanul "De la Pamant la Luna", unde Verne a prezis ca se va calatori spre Luna cu o racheta lansata de la o baza din Florida.
Alte previziuni au fost aparitia trenurilor de mare viteza, constructia zgarie-norilor, automobilele propulsate de reactia gazelor si inventarea calculatoarelor. Toate acestea regasindu-se in romanul "Parisul in secolul XX", descoperit de stranepotul sau in 1989 si publicat in 1994.
Jules Verne a incetat din viata pe 24 martie 1905 si a fost ingropat la cimitirul francez din orasul Amiens.

Ramane cel mai tradus scriitor de romane din lume; potrivit statisticilor UNESCO operele sale au fost traduse in 148 de limbi. 2005 a fost anul centenarului mortii lui Jules Verne, marcat in Franta si in alte tari francofone, printre care si Romania, prin reeditari ale volumelor sale sau ale unor opere de exegeza despre acesta.

(Sursa: clubmistic.ro ; wikipedia.org)

Henri Coanda: Parintele aviatiei moderne

"Baiatul asta s-a nascut cu 30 daca nu, cu 50 de ani prea devreme!" (Gustave Eiffel)

Henri Coanda s-a nascut la Bucuresti la 7 iunie 1886, fiind al doilea copil al unei familii numeroase. Tatal lui fusese generalul Constantin Coanda, fost profesor de matematica la Scoala nationala de poduri si sosele din Bucuresti si fost prim-ministru al Romaniei pentru o scurta perioada de timp in 1918. Mama sa, Aida Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania.

Henri Coanda a fost mai intai elev al Scolii "Petrache Poenaru" din Bucureşti, apoi al Liceului "Sf. Sava" (1896) unde a urmat primele 3 clase, dupa care, la 13 ani, a fost trimis de tatal sau, care voia sa-l indrume spre cariera militara, la Liceul Militar din Iasi (1899). Termina liceul in 1903 primind gradul de sergent major si isi continua studiile la Scoala de ofiteri de artilerie, geniu si marină din Bucureşti. In anul 1904 Henri s-a inscris la Universitatea Tehnica Militara din Berlin-Charlottenburg, Germania. Intre 1907-1908 a urmat de asemenea cursuri universitare in Belgia, la Liege, si la Institutul tehnic Montefiore.


In 1908 se intoarce in tara si e incadrat ofiter activ in Regimentul 2 de artilerie. Datorita firii sale si spiritului inventiv care nu se impacau cu disciplina militara, el a cerut si obtinut aprobarea de a parasi armata, dupa care, profitand de libertatea recastigata, a intreprins o lunga calatorie cu automobilul pe ruta Isfahan - Teheran - Tibet. La intoarcere pleaca in Franta si se înscrie la Scoala superioara de aeronautica si constructii, nou infiintata la Paris (1909), al carei absolvent devine in anul urmator (1910), ca sef al primei promotii de ingineri aeronautici.

Ceea ce a intrat in istoria tehnicii sub denumirea de "efectul Coanda" este un fenomen descoperit in anul 1934, si de la care putem considera ca incepe o disciplina noua in fizica: mecanica fluidelor. Inventia brevetata atunci s-a numit "Procedeu si dispozitiv pentru devierea unui fluid intr-un alt fluid", iar procedeul in sine are numeroase aplicatii, sesizate mai intai de inventatorul insusi, apoi de altii care s-au lasat tentati sa mediteze asupra foloaselor lui practice. Dezvoltarea aviatiei moderne n-ar fi fost posibila fara studiul sau meticulos, cata vreme avioanele nu se pot lipsi de aripi, iar aerul despicat de acestea reactioneaza conform regulilor stabilite in mecanica fluidelor.


Dar Henri Coanda, ca savant si explorator al unor solutii tehnice originale, nu numai prin aceasta descoperire si-a marcat secolul. Aparitia in lume a primului avion turbopropulsor se leaga tot de numele lui. Si nu inventia in sine ar fi de mirare, ci, mai degraba, data la care a fost prezentata public si supusa zborului de incercare: 1910. Este aproape de necrezut faptul ca in chiar deceniul cand Wilbur si Orville Wright isi pilotau pentru prima oara planorul echipat cu un motor cu explozie, iar Traian Vuia se ridica de la sol cu automobilul sau inaripat, aviatia aceasta de pionierat avea sa atace si zborul cu reactie: o "fictiune" chemata de geniul lui Coanda sa se materializeze cu trei decenii inaintea momentului sau de veritabila actualitate. Abia in anii 1939-1941, englezul Whittle, italienii Bompini si Caproni, germanul Heinkel au reluat ideea lui Coanda, construind sistematic avioane bazate pe o forta reactiva.

Istoria primului zbor turbopropulsat din lume este povestita cu insufletire de insusi protagonistul sau. Avionul "Coanda 1910" a fost expus la Salonul International de Aeronautica de la Paris, starnind curiozitatea publicului vizitator si interesul specialistilor. Tentatia aventurii aviatice era insa prea mare pentru ca avionul-minune sa ramana doar un exponat de salon. Coanda l-a transportat in vecinatatea Parisului, la Issy-les-Moulineux, pe un teren considerat de inventator potrivit unor eperimente practice. Ca multe alte realizari importante din istoria stiintei, am putea spune ca si zborul turbopropulsat s-a realizat oarecum pe neasteptate, luandu-l prin surprindere pana si pe autorul lui. Instalat cu emotie previzibila in libelula sa biplana, Henri Coanda intentiona sa faca un simplu rulaj pe pista improvizata. Nu era pilot si - cum va marturisi ulterior - tensiunea evenimentului il incarcase cu o nervozitate care l-a si impiedicat, de altfel, sa sesizeze unele momente importante ale zborului sau. Cu fuselajul lins de flacarile jeturilor propulsoare, s-a trezit pur si simplu in aer, purtat in viteza spre fortificatiile militare ale Parisului. Incercand sa evite coliziunea catastrofala, aparatul s-a prabusit si a luat foc, dar proba zborului cu reactie era deja facuta.

Pana sa vina cu adevarat vremea unor asemenea aeroplane revolutionare, Coanda s-a implicat in perfectionarea aparatelor deja existente. La Reims, in Franta, il gasim lucrand la primul avion bimotor din lume. La Uzinele Bristol din Anglia, construieste mai multe tipuri de avioane cunoscute sub denumirea de "Bristol-Coanda", dintre care unele au fost importate in preajma primului razboi mondial si de statul roman. Dintre cele peste 250 de inventii brevetate de Coanda, o mare parte se refera la domeniul aviatic, avand aplicatii menite sa imbunatateasca structura si portanta aripilor, interactiunea acestora la biplane, sau calitatile de lupta ale aparatelor. Inginerul roman este, intre altele, si inventatorul tunului fara recul care, montat pe avioane, nu le suprasolicita structura in timpul tragerii. A mai inventat aparate de ochire pentru aviatia militara, dar si dispozitive mai putin sofisticate, practice, precum cisternele de beton pentru transportul pe calea ferata, diverse elemente necesare caselor prefabricate, pana si o instalatie solara folosita la desalinizarea apei de mare.

In fine, ajungem si la "farfuria zburatoare", pe care Henri Coanda a brevetat-o succesiv in Franta, intre anii 1932 si 1935, sub numele de "Aerodina Lenticulara". Noua tehnica de zbor se bazeaza pe efectul fizic ce poarta numele savantului nostru si care, cum s-a dovedit experimental, poate avea variate si pretioase intrebuintari practice. Desenul aparatului, calculele matematice si de natura aerodinamica folosite de inventator converg spre principiul de functionare al unui vehicul capabil sa se mentina in aer fara a avea componente in miscare fata de mediul unde urmeaza sa se deplaseze. Dupa trei decenii de framantari cu problemele tehnice ridicate de perfectionarea inventiei, "Aerodina Lenticulara" va fi brevetata din nou, tot in Franta, in 1958. Potrivit savantului, avionul discoidal atingea o viteza ascensionala de 1000 de metri in mai putin de 30 de secunde si putea efectua modificari bruste ale directiei de zbor, in functie de manevrele ajutajelor interioare ce absorb aerul de pe partea dorsala a aparatului, evacuandu-l cu viteza spre sol.

In anul 1965, Henri Coanda este invitat in Romania de catre Ceausescu. Aici relanseaza cercetarea romaneasca si este numit consilier special al presedintelui. In anul 1970, devine membru al Academiei Romane. Tot ce s-a construit in domeniul aeronauticii romanesti in anii '70, inclusiv capacitatile moderne de aparare ale Romaniei, il au ca parinte pe Henri Coanda. Multe au ramas faza de proiect, deoarece activistii de partid nu au vazut cu ochi buni apropierea dintre Ceausescu si Coanda. Inventatorul ii imprima dictatorului anumite politici liberale, lucru care nu convenea clasei privilegiate a conducatorilor partidului comunist. Henri Coanda moare la Bucuresti, pe data de 25 noiembrie 1972, la varsta de 86 de ani. Imediat dupa moartea savantului proiectele sale au fost abandonate.


Cele mai importante proiecte au fost: "Delta - orasul viitorului", "Aerotubexpres" si "Autostrada Soarelui prin tunel". Primul trebuia sa fie un oras in care sa fie reuniti cei mai importanti cercetatori romani, un fel de "Sillicon Valey" al Romaniei. Amplasamentul era stabilit la Bugival, pe plaja cuprinsa intre Delta Dunarii, bratele Sf. Gheorghe si Sulina si litoralul Marii Negre, loc unde terenul are o lungime de 10 kilometri si o latime de 2 kilometri. Al doilea proiect, la care Coanda a tinut foarte mult, era o retea de transport prin conducte. Tuburile urmau sa functioneze, pe baza "efectului Coanda", ca un sistem de tuburi cu diametrul de un metru, prin care sa circule containerele cu marfa.
Deplasarea, cu viteze de pana la 500 km/h, se facea pe baza diferentei de presiune de la capatul conductelor. Savantul a gasit si solutia tehnica pentru a elimina frecarea de tub a containerelor, care pur si simplu pluteau de la un capat la altul al tubului. Pentru a vedea cum functioneaza proiectul transportului prin tuburi a fost infiintata baza experimentala de la Maneciu - Ungureni, in zona muntelui Ciucas, de-a lungul raului Teleajen, pe un teren in panta cu multe curbe. Tuburile de transport au fost asezate atat suprateran, cat si subteran, in scopul testarii echipamentelor de transport in situatii din cele mai dificile. Incantat de rezultate, Henri Coanda a dorit sa aplice transportul prin tuburi si in cazul oamenilor. Urmau sa fie construite mai multe astfel de autostrazi. Una urma sa lege Bucurestiul de Ploiesti si de Brasov prin doua conducte - una pentru garniturile de tren marfar, iar cealalta pentru transportul de persoane. O alta ruta a tubului transportor ar fi trebuit sa lege Bucurestiul de litoralul Marii Negre si de "Orasul Viitorului", prin ceea ce savantul a numit "Autostrada Soarelui". "Orasul Viitorului" ar fi trebuit legat de statiunile de pe litoral printr-un sistem de transport mixt, unul suprateran si altul subacvatic.

In 1990, guvernul tarii noastre a luat decizia de a infiinta un muzeu al Aviatiei, in care sa fie aduse toate documentele si obiectele care tin de domeniul zborului. Printre altele, muzeul a primit in 1998 si "arhiva Coanda", un pachet de 800 de kilograme de documente care au apartinut inventatorului si care fusesera donate statului roman de catre fiica savantului la sfarsitul anilor '70. Documentatia nu a fost desfacuta pana in 1999, cand muzeografii militari au inceput sa cerceteze documentele fila cu fila.
In ultimii ani, fostele proiecte ale lui Coanda au reintrat in zona de interes a specialistilor. La Facultatea de Inginerie Aerospatiala se lucreaza in acest moment la adaptarea tehnologiilor folosite la proiectul "Aerodina Lenticulara" in diferite ramuri industriale.

Mai jos este prezentat un fragment dintr-un interviu realizat de marele inventator, in anul 1969, din arhiva TVR:




(Sursa: go4it.ro ; hotnews.ro ; wikipedia.org)

Un pas mic pentru un om, dar un salt urias pentru omenire

Astazi, 20 iulie 2009, se implinesc 40 de ani de la unul dintre cele mai importante momente ale umanitatii: ASELENIZAREA.


APOLLO 11

Apollo 11 a fost prima misiune cu echipaj uman care a aselenizat. Era cel de-al cincilea zbor cu echipaj uman din programul Apollo si cea de-a treia calatorie spre Luna. Misiunea a fost lansata la 16 iulie 1969, cu o racheta de tip "Saturn V", avand la bord pe astronautii: comandantul Neil Armstrong, pilotul modulului de comanda Michael Collins si pilotul modulului lunar Edwin "Buzz" Aldrin. Patru zile mai tarziu, pe 20 iulie, Armstrong si Aldrin au devenit primii oameni care au pasit pe Luna.

Dupa lansare, nava spatiala a fost inserata pe o traiectorie spre Luna ce avea sa dureze 76 ore. Dupa perioada de asteptare, Armstrong si Aldrin au intrat in Modulul Lunar, pregatindu-se sa coboare spre suprafata lunara. Modulul Lunar s-a despartit de Modulii de Comanda/Serviciu la 100 ore de la lansare. Modulul Lunar a aselenziat in "The sea of tranquillity" (Marea Linistii) la orele 4:18 p.m. EDT. O data aflati pe suprafata lunara astronautii au mancat, si, nerabdatori au sarit peste timpul dedicat odihnei si au inceput operatiuniile extravehiculare mai devreme.

VOIAJUL DE LA PAMANT LA LUNA

Ceea ce s-a putut urmari si in Romania, in direct la televizor, acum 40 de ani, a fost un spectacol uimitor al tehnicii si explorarii spatiale. O intreaga planeta a ramas muta de admiratie. Era inainte de aparitia primelor teorii conspirationiste si reprezenta nasterea unor "eroi moderni".

Pe 19 iulie 1969, echipajul misiunii Apollo 11, format din astronautii Neil Armstrong, Buzz Aldrin si Michael Collins, ajungea pe orbita satelitului natural al Pamantului. Plecasera cu trei zile inainte de la Centrul Spatial Kennedy al NASA intr-o odisee spatiala care avea sa ramana in istoria recenta ca etapa cea mai importanta atinsa de om in explorarea cosmica.

Doar doi dintre cei trei astronauti aveau sa puna insa piciorul pe Luna si sa ocupe un loc in istorie. Michael Collins a ramas in capsula, pe orbita. Pe 20 iulie, Armstrong, comandantul misiunii, pasea primul pe suprafata lunara, urmat, la 15 minute, de Aldrin.

PRIMELE CUVINTE DIN ALTA LUME

In cele 21 ore si 37 de minute petrecute de primii oameni pe Luna, acestia au colectat roci, au facut fotografii si au condus o serie de experimente. Au fost sunati in direct de presedintele american Richard Nixon, au ancorat un steag SUA si au lasat obiecte in memoria astronautilor decedati.

In urma lor au ramas milioanele de oameni care i-au urmarit, cu sufletul la gura, la televizor si cateva fraze rostite si ramase in memoria planetei. Odata ajunsa capsula "Eagle" pe suprafata Lunii, primele cuvinte pe care Armstrong le-a rostit pentru centrul de comanda de pe Pamant au fost "Houston, aici e Baza de la Marea Linistii. «Vulturul» a aterizat". Fraza care avea sa fie apoi repetata la nesfarsit in filme si literatura.

La 6 ore si 30 minute dupa aselenizare, o camera montata la exteriorul Modulului Lunar a filmat si transmis pe Pamant in direct, prima pasire a lui Armstrong pe o alta lume si rostirea celebrei replici: "That's one small step for man, one giant leap for mankind.", in traducere "Este un pas mic pentru un om, dar un salt urias pentru omenire." Astronautii au adunat 22 kilograme de material ce avea sa fie examinat cu atentie pe Pamant. Explorarea teritoriului din afara Modulului a durat 2 ore si 30 minute.

O IMPROVIZATIE SALVATOARE

Intoarcerea de pe Luna nu a fost scutita de probleme. Un accident aparent minor ar fi putut duce la o adevarata tragedie: din cauza costumelor uriase pe care le purtau astronautii si care ocupau foarte mult spatiu, unul dintre butoanele de pornire a motorului modulului a fost lovit si s-a rupt. Astronautii au improvizat, ingenios: au folosit un pix pentru a activa modulul si a reveni pe Pamant. Buzz Aldrin inca mai pastreaza pixul acasa, sub un clopot de sticla.

Dupa ce Modulul Lunar ajunge pe orbita lunii se intalneste cu Modulii de Comanda/Serviciu, care a ramans pe orbita, Armstrong si Aldrin se intorc in Modulul de Comanda, treapta superioara a Modulului Lunar este desprinsa, iar nava plasata pe o traiectorie spre Pamant. Intrarea in atmosfera a decurs conform planului, dar punctul aterizarii a fost mutat cu 346 kilometrii din cauza conditiilor meteorologice. Tot zborul a durat 195 ore.

Revenirea pe Pamant le-a adus americanilor celebritatea, fiind purtati ca niste eroi peste tot in lume.

ANTRENAMENTE PENTRU SUPRAVIETUIRE

Neil Armstrong, la inceput a ramas pironit pe scara, deoarece nu stia daca suprafata Lunii va fi precum nisipul miscator, dar a descoperit ca se putea merge cu usurinta. Prima sarcina a lui Armstrong a fost sa ia o mostra de sol si pietre, pentru cazul in care ar fi fost nevoiti sa plece in graba.

Antrenamentul pentru misiunile Apollo nu s-a desfasurat doar in simulatoare si in laboratoare. Astronautii au exersat mersul pe Luna si abilitatile de vanatori de roci si in deserturile pustiite, craterele si campurile de lava vulcanica de pe Pamant. Alte munci de teren au inclus antrenamente de supravietuire, pentru cazurile in care ar fi aterizat in partea gresita a globului, fiind nevoiti sa supravietuiasca zile in sir pana ce vor fi salvati.

CEI 12 CARE S-AU "PLIMBAT" PE LUNA

In perioada 1969-1972, 12 astronauti au pasit pe suprafata Lunii, in cadrul misiunilor Apollo 11, 12, 14, 15, 16, 17 (Apollo 13 a fost intoarsa din drum, din cauza unor probleme tehnice). In afara de Neil Armstrong si Edwin "Buzz" Aldrin, ceilalti 10 au ramas aproape necunoscuti: Charles "Pete" Conrad, Alan Bean, Alan Shepard, Edgar Mitchell, David Scott, James Irwin, John Young, Charles Duke, Eugene Cernan, Harrison "Jack" Schmitt.

Oficialii NASA spun ca, daca totul decurge conform planului, oamenii se vor intoarce pe Luna pana in anul 2020. Ei vor relua explorarile lui Apollo 17, finalizate in decembrie 1972, prin proiectul "Constelatie". De asemenea, rachetele si navetele aflate in curs de proiectare, ar putea fi folosite si pentru o misiune pe Marte, cu oameni la bord.

Mai jos, este prezentat un videoclip care comemoreaza implinirea a 40 de ani de la "primul pas" pe Luna:



(Sursa: evz.ro, pestecer.3x.ro, wikipedia.org)