La 1 octombrie 1908 a inceput comercializarea primului automobil de serie, Model T.
Gandita de celebrul inginer Henry Ford, masina costa 825 de dolari. Acum 100 de ani, pe portile fabricii Piquette, din Detroit, iesea modelul care a revolutionat istoria automobilismului. Masina, opera "omului care a pus America pe roate", avea un motor de 2.9 litri, 20 de cai putere si 4 cilindri in linie.
Hennry Ford declara: “Voi construii o masina pentru intreaga lume. Va fi mare cat pentru o familie, dar suficient de mica pentru a putea fi condusa de un singur om. Va fi construita din cele mai bune materiale, de cei mai buni ingineri pe care ii avem, cu cel mai confortabil design si va avea un pret rezonabil, astfel ca orice om cu salariu mediu isi va putea permite sa cumpere o masina pentru a se bucura impreuna cu familia de orele petrecute cutreierand lumea.”
Ford T este considerata de multi specialisti prima masina adevarata din istorie si prima masina accesibila ca pret. Daca pana la aparitia acestui model masinile existente, nu foarte multe, erau destul de scumpe - oamenii de rand nu isi permiteau sa achizitioneze un automobil - Ford T a reusit sa revolutioneze cu adevarat industria auto.
Ford insa nu a estimat corect succesul de care urma sa aiba parte - micuta fabrica pe care o detinea s-a dovedit a fi insuficienta pentru a face fata cererilor imense. In anul 1912 Ford muta compania si isi dezvolta o intreaga linie de fabricare, facand din Ford T prima masina de serie din istorie.
Daca in anul 1911 Ford a produs aproximativ 70.000 de masini, pana in anul 1915 a reusit sa produca 501.462 de automobile. Pretul unui exemplar se ridica la 850 de dolari spre finalul anului 1915, pentru ca apoi o masina sa ajunga la costul de 440 de dolari. In anul 2006 s-a calculat la ce pret ar ajunge un model Ford T in zilele noastre, costurile de atunci fiind reactulaizate in functie de inflatie. Astfel, s-a stabilit ca Ford T putea fi cumparat cu aproximativ 3.000 de dolari in zilele noastre. O masina care intr-adevar dupa spusele inventatorului putea fi achizitionata de o mare parte din populatie.
Modelul era prevazut cu un motor in doi timpi, care putea fi accesat de 3 pedale, asemenea modelelor actuale, era prevazut cu ambreaj pentru schimbarea vitezelor, frana si acceleratie. Ford T putea ajunge la o viteza maxima de 45 km pe ora si consuma in jur de 18-20 litri de combustibil la 100 km. Motorul era alimentat cu benzina, dar si cu ethanol. Avand in vedere ca pretul benzinei era destul de mare, ethanolul era o alternativa destul de buna. In perioada Prohibitiei aceasta metoda de alimentare a devenit destul de scumpa, fiind chiar interzisa.
Ford T a fost si prima masina fabricata in mai multe tari simultan. Dupa succesul pe care l-a inregistrat in SUA, “T“ s-a fabricat in Anglia, productia incepand cu anul 1914. Argentina, Brazilia si Germania au fost urmatoarele tari in care s-au deschis fabrici Ford pentru asamblarea modelului.
"Tin Lizzie", asa cum a mai fost numit modelul Ford T, reprezinta o incercare reusita de a deschide noi orizonturi si de a pune bazele unor industrii noi, asa cum insusi Hennry Ford ramane unul dintre oamenii importanti care au revolutionat industria automobilului.
Mai jos, este prezentat Ford Model T, intr-o reclama cinematografica a epocii:
Cand nucleele atomice se ciocnesc cu o energie fara precedent in Large Hadron Collider, fizicienii spera sa creeze particule exotice si stari ale materiei intalnite frecvent numai in primele momente ale universului. Una dintre particulele cautate e bosonul Higgs, asa-numita „particula a lui Dumnezeu”.
E veriga lipsa intr-o teorie ce explica o proprietate de baza a universului: cum isi dobandesc particulele elementare masa.
La fel cum protonii si electronii interactioneaza prin intermediul campului electromagnetic din spatiu, ar putea exista un camp - campul Higgs - care inzestreaza particulele elementare cu masa.
Descoperirea particulei Higgs ar dovedi existenta campului. Fizicienii de la LHC spera ca Higgs sa erupa din coliziunea protonilor care se deplaseaza aproape cu viteza luminii.
Ambitia cercetatorilor este de a gasi o mare teorie care sa explice toate fenomenele fizice din natura.
Ce este LHC?
LHC (Large Hadron Collider) este un simplu accelerator de particule destinat testarii predictiilor generate de teoria stringurilor si in special pentru a pune bazele unificarii celor patru forte elementare: forta gravitionala, interactiunea nucleara slaba, interactiunea nucleara puternica si forta electromagnetica.
Este vorba despre un proiect finantat de 20 de tari, construit la o adancime de 92 de metri sub pamant, in dreptul granitei dintre Franta si Elvetia, care incearca sa faca lumina in ceea ce priveste formarea Universului prin explozia primara. Large Hadron Collider (LHC), va ciocni particule sub-atomice, la viteze comparabile cu viteza luminii, pentru a creea conditii similare cu fractiunea de secunda imediat urmatoare exploziei Big Bang.
Sistemul criogenic al LHC-ului are sarcina de a raci aproape 36.800 de tone de material la o temperatura de numai 1.9 Kelvin peste zero absolut (sau -271.3 grade Celsius). Aceasta temperatura este mai rece chiar decat cea din spatiul interstelar! Pentru a realiza aceasta performanta, sunt necesare 10.000 de tone de azot lichid si 130 de tone de heliu lichid, care vor fi distribuite in sistemul criogenic. Acesta contine peste 40.000 de bucati sudate bine pentru a nu putea scapa aceste lichide.
LHC-ul este un accelerator circular, cu o circumferinta de 27 de km, impartit in opt sectoare, fiecare putand fi racit pana la temperatura lor de operare de 1.9 Kelvin si pus sub tensiune unul cate unul. Un sector a fost racit, pus sub tensiune si incalzit in prima jumatate a lui 2007. Acesta a fost un proces important de cunoastere, care a permis ca celelalte sectoare sa fie testate mai rapid.
In cadrul experimentului, care a costat aproximativ 5,4 miliarde de euro, protonii vor fi propulsati printr-un tunel circular, lung de aproximativ 27 de kilometri, pavat cu peste 5000 de magneti care vor accelera particulele sub-atomice. Vor fi doua siruri de particule, mergand in directii opuse, fiecare efectuand o rotatie completa in a 11.000-a parte dintr-o secunda. Cele doua siruri vor acumula energie comparabila cu cea a unei masini care ruleaza cu 160 de kilometri la ora. Cand protonii vor atinge o viteza apropiata de viteza luminii, se vor ciocni unii de altii, fiind divizati in particulele care ii constituie (quarks), inclusiv, spera specialistii, in particula care sta la baza Universului (bosonul Higgs).
Protoni in coliziune
1. Mii de miliarde de protoni se precipita catre coliziune cu 99,9999991% din viteza luminii.
2. Quarcurile si gluonii din interiorul protonilor se ciocnesc, explodand cu suficienta energie pentru a crea misteriosul Higgs.
3. Particula Higgs, probabil de 100 sau 200 de ori mai grea decat un proton, e instabila: dureaza mai putin de o milionime de miliardime de miliardime de secunda, inainte de a se dezintegra intr-o pulbere de alte particule.
4. Dovada existentei particulei Higgs va fi gasita in spiralele si darele caracteristice lasate de particulele create din dezintegrare in detectoarele LHC.
Gaurile negre
Organizatia Europeana pentru Cercetare Nucleara (CERN) a admis ca proiectul initiat de ea ar putea duce la aparitia unor gauri negre, insa nu le considera periculoase.
Se stie foarte bine ce este o gaura neagra, iar in 1974, marele fizician Stephen Hawking, a calculat ca gaurile negre pot exista in spatiu-timp. O gaura neagra este un obiect cosmic avand in centru o singularitate gravitationala - un obiect punctiform de volum zero si densitate infinita - inconjurat de o regiune in spatiu numita orizontul evenimentelor (event horizon) dincolo de care viteza de eliberare depaseste viteza luminii.
In afara faptului ca are densitate infinita si volum zero, nu se stie prea multe despre singularitate, in mare parte datorita prezentei mai multor parametri care tind la infinit, ceea ce ingreuneaza semnificativ calculele.
Teoretic, se spune ca o gaura neagra nu poate fi distrusa decat prin radiatie Hawking.
Cea mai mare gaura neagra observata - 50 miliarde de mase solare - ar necesita un timp de dezintegrare de cateva mii de ori mai mare decat varsta universului.
Energia si materia intunecata
Toata materia pe care o putem vedea in Univers (planete, stele si galaxii) alcatuieste numai 4% din cata exista de fapt. Restul este reprezentat de energie intunecata (70% din Cosmos) si de materie intunecata (26%).
Energia intunecata nu poate fi obsevata direct, dar ea este cea responsabila de cresterea vitezei de expansiune a Universului. La randul ei, materia intunecata nu poate fi observata decat indirect deoarece ea nu emite si nici nu reflecta suficienta lumina pentru a fi vazuta. Dar prezenta ei poate fi dedusa prin efectele sale asupra galaxiilor si asupra clusterelor (roiuri de galaxii).
Practic insa, fizicienii nu stiu nimic sigur despre energia si materia intunecta si asteapta sa gaseasca mai multe raspunsuri prin acest experiment.
Ce s-a intamplat cu antimateria?
Fiecare particula de materie obisnuita isi are propria antiparticula. Materia si antimateria au aceeasi masa, dar sarcina electrica opusa. Cand o particula obisnuita intalneste o antiparticula, cele doua dispar intr-o unda de lumina, iar masa lor este transformata in energie. Se spune ca cele doua se anihileaza reciproc. Insa cercetatorii cred ca in timpul Big Bang-ului au fost produse cantitati egale de materie si antimaterie. Astfel, se naste intrebarea de ce cele doua nu s-au anihilat in totalitate dupa nasterea Universului. El e compus acum aproape in totalitate din materie obisnuita, iar cercetatorii vor sa afle ce s-a intamplat cu antimateria.
Noi dimensiuni si lumi paralele
In afara de cele patru dimensiuni pe care le cunoastem deja, teoria stringurilor sustine ca exista inca sase. Daca ele exista cu adevarat, LHC ar putea fi primul accelerator care sa le detecteze experimental. La energii foarte mari, cercetatorii ar putea sa vada particulele miscandu-se intre lumea noastra si aceste ipotetice alte dimensiuni. De exemplu, ei ar putea vedea cum particulele dispar brusc intr-una dintre aceste dimensiuni.
Structura LHC
Masivul detector ATLAS se afla situat sub granita franco-elvetiana.
Acesta va ajuta fizicienii sa descopere cum functioneaza universul, prin observarea lui la scara cea mai mica.
Cel mai mare magnet solenoid din lume este pus intr-un cilindru de otel, aflat in inima Solenoidului Compact de Miuon (CMS).
CMS-ul si alte trei detectoare principale gazduite in Marele Accelerator de Hadroni (LHC) ar putea descoperi particule subatomice necunoscute.
Un inginer luceaza la unul din cei peste 5000 de magneti ce vor directiona particulele spre coliziune.
Partea interioara a acceleratorului include tevi pentru fluxul de particule si tevi umplute cu heliu ce vor raci magnetii la -456°F (- 271°C) pentru a putea purta o sarcina electrica mai mare si exercita o forta mai puternica.
Detectorul CMS este plin de senzori stralucitori.
Pe masura ce protonii se ciocnesc, detectorii vor inregistra un torent de date ce ar putea contine dovezi ale particulelor evazive cautate de fizicieni.
Un cuib complex de cabluri il inconjoara pe Peter Glaessel, coordonator tehnic al TPC (camera de proiectie a timpului).
Straturile multiple de detectoare de particule ale TPC fac parte din ALICE (un accelerator experimental de ioni mai mare), unul din cele sase experimente planificate la LHC.
Completare 05 iulie 2012:
Oamenii de stiinta au confirmat, pe data de 04 iulie 2012, ca au descoperit o noua particula, bosonul Higgs, numita si "particula lui Dumnezeu". Experimentele de cautare ale particulei au avut loc cu ajutorul acceleratorului Large Hadron Collider (LHC), langa Geneva, Elvetia.
Expertii de la Organizatia Europeana pentru Cercetari Nucleare (CERN), laboratorul international care adaposteste acceleratorul LHC, incheie astfel cu succes 45 de ani de experimente care au incercat sa dovedeasca existenta bosonului Higgs, o particula ce explica felul in care materia isi dobandeste masa, scrie BBC.
Desigur, va mai fi nevoie si de alte experimente, insa oamenii de stiinta sunt convinsi ca datele obtinute pana acum sunt suficiente pentru a anunta "descoperirea".
Anuntul de miercuri a starnit aplauze si felicitari zgomotoase la CERN, in vreme ce Peter Higgs, dupa numele caruia este denumita particula, si-a sters o lacrima din coltul ochiului.
"Vreau sa adaug si felicitarile mele tuturor celor care au fost implicati in aceasta realizare. Este un lucru incredibil, care s-a intamplat in timpul vietii mele", a spus acesta.
Echipa de cercetatori a explicat ca a descoperit un "salt" in datele lor, ce ar corespunde unei particule ce cantareste 125.3 gigaelectronvolti (GeV) - cam de 133 de ori mai grea decat protonul aflat in inima fiecarui atom.
Dupa ce au combinat doua seturi de date, au avut confirmarea ca este vorba despre particula mult-cautata cu o precizie de unu la 3,5 milioane.
Este vorba despre una dintre cele mai importante descoperiri stiintifice ale secolului, fiind comparata, de unii fizicieni, cu programul Apollo, care a dus pentru prima data un om pe Luna, in anii '60.
Oamenii de stiinta vor trebui sa verifice acum daca particula observata de ei se comporta asa cum au prezis teoreticienii particulei Higgs, cea mai buna teorie folosita in prezent pentru a explica cum functioneaza universul.
Functionarea bosonului Higgs ar putea avea si o componenta mai inedita - in conditiile in care materia pe care o putem observa reprezinta doar 4% din univers, restul fiind misterioasa materie intunecata si energia intunecata. Bosonul Higgs ar putea explica, asadar, 96% din Univers care ramane deocamdata intunecat.
Cercetatorii au observat deja cateva deviatii ale bosonului de la teorie, ceea ce ar putea conduce la rescrierea fizicii - sau scrierea uneia noi, in functie de rezultatele mai elaborate.
Completare 10 mai 2017:
Organizatia Europeana pentru Cercetare Nucleara (CERN) a inaugurat pe 9 mai 2017 un nou accelerator liniar, denumit Linac 4, o masinarie care va permite realizarea de masuratori mai precise ale particulelor fundamentale in cadrul LHC, pentru a intelege mai bine modul in care s-a format Universul.
In comunicatul sau CERN precizeaza ca acceleratorul liniar Linac 4 va alimenta cu fascicule de inalta energie complexul de acceleratori de particule din apropiere de Geneva, fapt care va permite o crestere a puterii celui mai mare accelerator de particule din lume, LHC (Large Hadron Collider), pana in 2021.
Dupa o perioada de teste, acceleratorul Linac 4 va fi racordat la complexul de acceleratori ai CERN in cadrul unei perioade lungi de pauza tehnica, intre 2019 si 2020. Linac 4 urmeaza sa inlocuiasca acceleratorul Linac 2, care a fost folosit pentru a produce fascicule de particule inca din anul 1978.
Conform directorului general al CERN, Fabiola Gionotti, introducerea noului accelerator liniar Linac 4 va "creste considerabil capacitatea experimentelor derulate in cadrul LHC" pentru "a obtine masuratori mult mai precise ale proprietatilor bosonului lui Higgs" dar si ale proprietatilor altor particule si subparticule. Folosirea acestui accelerator va contribui la dublarea fasciculului energetic cu care este alimentat LHC.
Un astfel de accelerator liniar "deschide o noua lume de aplicatii", conform declaratiilor facute de coordonatorului acestui proiect, Maurizio Vretenar, pentru Reuters. CERN a construit deja o varianta a acestui accelerator folosita pentru a trata tumori cu fluxuri de particule. O alta utilizare medicala este pentru obtinerea de izotopi folositi in diagnosticarea maladiilor oncologice. O alta varianta a acestui accelerator va cantari "doar" 100 de kilograme si va avea 1 metru lungime fiind destinata analizei operelor de arta si a bijuteriilor. "Lucram si la ceva portabil. Deja avem colaborari cu Luvrul si cu muzee din Florenta prin Institutul italian pentru conservarea artei", conform lui Vretenar.
Situat la aproximativ 12 metri in subteran, Linac 4 masoara aproape 90 de metri lungime iar constructia sa a durat 10 ani si a costat 82 de milioane de euro.
Mai jos puteti viziona un mic documentar, despre CERN Large Hadron Collider:
Tranzistorul, una dintre cele mai importante inventii ale secolului trecut, a implinit 60 de ani pe 16 decembrie 2007.
In urma cu 60 de ani, pe 16 decembrie 1947, William Shockley, John Bardeen si Walter Brattain au realizat primul tranzistor (in imagine, sus), numit tranzistor cu punct de contact, realizat cu scopul de a inlocui tuburile cu vid folosite in amplificarea de semnale.
Prezentat oficial abia dupa 6 luni intr-o conferinta de presa, din motive de teste si de obtinere de patente, tranzistorul nu a atras atentia la inceput ca ceva deosebit. De altfel au mai durat 4 ani pana la prima aplicatie comerciala, poate mai putin cunoscuta, tranzistorul fiind folosit pentru prima ora in aparate auditive. A urmat in 1954 primul aparat radio cu tranzistoare, Regency TR-1.
Un pas esential in istoria tranzistorului a fost facut in anii 1958-1959, atunci cand Jack Kilby de la Texas Instruments si Robert Noyce de la Fairchild Semiconductor au reusit sa combine mai multe tranzistoare intr-un singur cristal de siliciu. Primul circuit integrat continea cateva zeci de tranzistoare.
Apoi la sfarsitul anilor 60 a aparut cel care a schimbat radical lucrurile, primul microprocesor pentru PC-uri, materializat comercial de catre Intel in 1971 prin procesorul 4004, care continea 2000 de tranzistoare si a fost folosit in primul calculator single-chip, Busicom.
Procesoarele au evoluat cu rapiditate, ajungand la 29.000 de tranzistoare in procesorul 8088, folosit in primul IBM PC, considerat primul PC modern, si 134.000 de tranzistoare in procesorul pe 16 biti 80286 de la Intel, aparut in 1982.
Evolutia a fost exponentiala, urmand bine-cunoscuta lege enuntata de co-fondatorul corporatiei Intel, Gordon Moore, in 1965: "Numarul tranzistorilor de pe un procesor se va dubla la fiecare doi ani".
Astazi, un procesor Penryn Core 2 Extreme de la Intel include peste 820 milioane de tranzistoare care se pot inchide si deschide de 1 trilion de ori pe secunda, ceea ce inseamna ca pot realiza un miliard de calcule intr-un interval de timp egal cu cat ai clipi din ochi. Pretul unui singur tranzistor dintr-un cip Penryn a scazut si el corespunzator, ajungand sa fie de 1 milion de ori mai mic decat cel al unui tranzistor din 1968.
In filmul de mai jos, este prezentat modul de fabricare al unui procesor:
Pergamentul Chinon, documentul care ii absolva pe templieri de acuzatiile de erezie, a "zacut" 300 de ani in arhivele Sfantului Scaun.
Vaticanul a lansat pe 25 octombrie 2007 un document exceptional, care vine sa-i reabiliteze, cel putin partial, pe cavalierii templieri, ordin misterios asupra caruia au planat secole de-a randul acuzatii de erezie. Sfantul Scaun a decis sa publice un manuscris ratacit timp de 300 de ani in vastele arhive ale Vaticanului, manuscris ce ii absolva practic pe templieri de aceste acuzatii grave, care au stat la baza interzicerii ordinului. Este vorba de Procesus contra templarios (Procesul impotriva templierilor), un tom urias, cu 300 de pagini de doi metri, in care sunt consemnate actele procesului de erezie intentat acestui ordin in perioada 1307-1312, in vremea Papei Clement al V-lea. Lectura acestor acte arata ca, spre deosebire de ce se credea pana acum, Clement al V-lea ajunsese la concluzia ca templierii nu erau eretici. Aceasta nu l-a impiedicat sa interzica insa acest ordin, in 1314, pentru a-i face pe plac Regelui Filip al IV-lea al Frantei, care le pusese gand rau templierilor. Jacques de Molay, mare maestru al templierilor, a fost ars pe rug in 1314, impreuna cu oamenii sai de incredere, la ordinele aceluiasi Rege Filip.
Un manuscris istoric
Reproducerile au fost realizate pe un pergament sintetic, ce poarta o copie a sigiliului papal. Vaticanul a dispus punerea in vanzare a 799 de exemplare, cel de-al 800-lea urmand a-i fi oferit Papei Benedict al XVI-lea. Un exemplar costa 5900 de euro, un pret foarte mare pentru muritorii de rand, dar Sfantul Scaun a considerat ca se vor gasi suficienti colectionari pentru a achiztiona aceasta lucrare. Manuscrisul este livrat intr-o cutie din piele si este insotit de un amplu comentariu al unor cercetatori. Vaticanul a explicat ca documentul, cunoscut sub numele de „pergamentul Chinon”, a fost gresit arhivat, fiind regasit abia in 2001. „Timp de 700 de ani, s-a crezut ca templierii au murit blestemati, iar acest document ii absolva”, a declarat istoricul Barbara Frale, care a descoperit pergamentul Chinon intr-un cufar, alaturi de alte manuscrise. „Templierii erau vinovati de multe - abuzuri, violente... o multime de pacate -, dar nu erezie”, a concluzionat Frale.
MARIRE SI DECADERE
Pazitorii Templului din Ierusalim
Povestea cavalierilor templieri este aproape la fel de fascinanta ca si nenumaratele mituri despre ei aparute de-a lungul vremii, mituri bine integrate in cultura occidentala. Interesul fata de acest subiect a renascut dupa aparitia romanului lui Dan Brown, „Codul lui da Vinci”, unde templierii sunt descrisi ca fiind implicati in pastrarea unor secrete ale Bisericii.
Multe dintre miturile despre templieri sunt probabil lipsite de orice fundament, singurul element cert fiind ca, timp de aproximativ 150 de ani, in Evul Mediu, acest ordin a fost printre cele mai importante forte economice si militare din lume, consemneaza revista americana „Time”. Ordinul templierilor a aparut in vremea cruciadelor, cand armate de cavaleri crestini europeni plecau spre Tara Sfanta pentru a se lupta cu musulmanii pentru controlul asupra Ierusalimul.
Dupa ce, in 1096, cruciatii au reusit sa preia controlul asupra Ierusalimului, acest oras a devenit loc de pelerinaj pentru crestini. La 23 de ani dupa acest eveniment, doi veterani ai cruciadelor, Hugues de Payenes si Godfrey de Saint-Omer, au decis sa infiinteze un ordin de cavaleri ce se conducea dupa principii calugaresti, care sa-i apere pe pelerini.
Acestia isi donau averea Ordinului si jurau sa traiasca in saracie, idee intarita si de sigiliul cu doi cavaleri calarind un singur cal. Cavalerii si-au stabilit cartierul general in zona moscheei al-Aqsa din Ierusalim, unde evreii sustin ca s-ar fi aflat al doilea Templu al lui Solomon, de unde si denumirea de templieri.
Ordinul a primit binecuvantarea Bisericii Romano-Caolice, fapt ce i-a adus o multime de donatii si de membri. Declinul a inceput dupa ce, in 1187, conducatorul militar musulman Saladin i-a gonit pe cruciati din Ierusalim. Templierii au batut in retragere, iar in 1303 au pierdut si ultima lor reduta din Orientul Mijlociu.
In 1307, Regele Filip al IV-lea al Frantei a ajuns la concluzia ca, decat sa plateasca uriasele datorii pe care le acumulase fata de bogatul ordin, ar fi mai rentabil sa-i acuze de erezie. In procesul de la Avignon, unde isi avea sediul papalitatea la acea vreme, templierii au fost exonerati de acuzatia de erezie, dar ordinul a fost interzis, iar seful sau, Jacques de Molay, a fost ars pe rug.
MISIUNE CRESTINA IN MILENIUL TREI
Peste 500 de templieri romani
Putina lume stie ca si in Romania activeaza Cavalerii Templieri, avand sediul in Bucuresti, pe strada Popa Nan, nr. 181. „Ordinul Templierilor se numeste de fapt, in mod oficial, Ordinul Suprem Militar al Templului din Ierusalim (ORDO SUPREMUS MILITARIS TEMPLI HIEROSOLYMITANI - O.S.M.T.H.) si este un ordin international, traditional crestin, cavaleresc, ecumenic, cosmopolit, independent si apolitic”, asa cum declara seful templierilor romani, Dan Vasiliu, care are titulatura oficiala de Excelenta Sa Cavaler Mare Cruce, Marele Prior Magistral al Romaniei.„Ordinul Suprem Militar al Templului din Ierusalim este mostenitor si continuator legitim al traditiilor si spiritului Ordinului Templului infiintat in 1118. Prin transformarile si reformele succesive, O.S.M.T.H., denumire primita prin Decret Imperial al Imparatului Napoleon in 1853, devine astfel „fiul” legitim al Ordinului Soldatilor Sarmani ai lui Hristos si ai Templului din Ierusalim (Ordinul Templier medieval)”. Seful templierilor declara ca Ordinul pe care il conduce „nu este un Ordin masonic sau paramasonic si nu are legaturi ori concordate cu masoneria sau organisme subordonate acesteia. El se raporteaza doar propriilor principii enuntate in statutul sau si isi extrage esenta din vechile traditii cavaleresti”.
Innobilati la Paris
De fapt, Barbara Frale, cercetator la Scoala de Studii Paleontologice de pe langa Vatican a descoperit in 2001 in arhivele secrete ale Sfantului Scaun un Document semnat de Papa Clement al V-lea prin care acesta ridica toate acuzatiile de erezie formulate impotriva Marelui Maestru al Ordinului, Jacques de Molay, si a celorlalti mari demnitari. In plus, documentul atesta ca Papa le-a redat templierilor dreptul de a participa la Sfanta Liturghie si a primi Sfintele Taine. Papa Clement nu a desfiintat ordinul, ci doar l-a conservat, amanand reinfiintarea sa „sine die”„, ne-a declarat Dan Vasiliu.Primii Cavaleri Templieri romani au fost investiti si innobilati la Paris in primavara anului 2003, in jurisdictia Marelui Priorat al Frantei. In septembrie 2003 a fost infiintat Marele Ballivat al Romaniei, care avea in subordine patru Comanderii. Marele Priorat al Romaniei a fost fondat pe 19 iulie 2004, iar pe 9 octombrie a avut loc ceremonia de instalare a Marele Prior Magistral al Romaniei, Cavaler Mare Cruce, Dan Vasiliu. Acesta spune ca, in prezent (2007), in Romania activeaza circa 500 de Cavaleri Templieri, grupati in 22 de Comanderii in toata tara. (Florian Bichir)
PRINCIPII ALE TEMPLIERILOR
Cuvantul si Fapta
> Principiile membrilor Ordinului sunt:
a) Apararea credintei, a Sfintei Biserici si a civilizatiei crestine;
b) Mentinerea prezentei si a influentei crestine pe Pamantul Sfant;
c) Sprijinirea dezmostenitilor, saracilor si bolnavilor;
d) Apararea nevinovatilor;
e) Inaltarea spirituala a membrilor;
f) Realizarea recensamantului, restaurarea si intretinerea monumentelor templiere;
g) Studierea arhivelor care marturisesc despre vechile principii si de perenitatea spirituala a Ordinului;
h) Elaborarea de studii istorice, heraldice, genealogice, filosofice, religioase etc., care trateaza atat trecutul Ordinului, cat si vocatia sa prezenta.
> Ordinul Templierilor nu e un Ordin initiatic, ocult, secret sau discret.
> Activitatile si actiunile Ordinului sunt publice.
> Gradele se confera prin investire si innobilare, in ceremonii publice si atesta calitatea de demn aparator al crestinismului si de continuator al principiilor, spiritului si valorilor cavaleresti.
> Caracterul militar al Ordinului se refera la organizarea piramidala in interiorul Ordinului, la respectarea unor norme de conduita si de ascultare fata de superiori.
MITURI
A supravietuit Ordinul cavalerilor templieri?
De istoria templierilor se leaga multe mituri si superstitii, iar cartea lui Dan Brown a venit sa le intareasca. Spre exemplu, exista credinta ca templierii au supravietuit pana in ziua de azi, eventual la fel de bogati.
Pornind de la faptul ca templierii si-au avut sediul pe locul celui de-al doilea templu al lui Solomon, speculat ca ei ar fi efectuat sapaturi acolo si ar fi descoperit o multime de relicve crestine, printre care o bucata din crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul, Chivotul Legii si Sfantul Graal, potirul din care a baut Isus Cristos la Cina cea de Taina.
Aceste relicve ar fi fost aduse mai apoi in Europa si ascunse. Tot de la ei ar proveni si giulgiul din Torino, expus pentru prima oara de un nepot al lui Geoffrey de Charney, un templier care a murit pe rug. Superstitiile legate de ziua de vineri, 13, ar fi legate tot de templieri. Ideea ca ar fi o zi nefasta a pornit, se spune, de la faptul ca Jacques de Molay si oamenii sai au fost arestati pe 13 octombrie 1307.
De asemenea, exista teoria ca steagul cu un craniu si oase incrucisate, asociat astazi cu piratii, ar fi fost folosit initial de templieri. Se spune insa ca in unele morminte de templieri s-ar fi gasit schelete cu oasele incrucisate.
Am sa va prezint un fragment din cea mai semnificativa poezie a lui Tudor Arghezi, "Testament", pe care a scris-o, influientat fiind, de poetul francez Charles Baudelaire ("Les Fleurs du mal").
Sunt un impatimit al motocicletelor si muzicii rock, al filmelor si cartilor bune. Am o fascinatie deosebita pentru "onoare" si "virtute", doua principii aproape disparute in ziua de azi.
Hennry Ford declara: “Voi construii o masina pentru intreaga lume. Va fi mare cat pentru o familie, dar suficient de mica pentru a putea fi condusa de un singur om. Va fi construita din cele mai bune materiale, de cei mai buni ingineri pe care ii avem, cu cel mai confortabil design si va avea un pret rezonabil, astfel ca orice om cu salariu mediu isi va putea permite sa cumpere o masina pentru a se bucura impreuna cu familia de orele petrecute cutreierand lumea.”
Ford T a fost si prima masina fabricata in mai multe tari simultan. Dupa succesul pe care l-a inregistrat in SUA, “T“ s-a fabricat in Anglia, productia incepand cu anul 1914. Argentina, Brazilia si Germania au fost urmatoarele tari in care s-au deschis fabrici Ford pentru asamblarea modelului.
