Memento Mori

O sa-mi incep postarile pe acest blog cu un fragment din "Memento Mori" de Mihai Eminescu, una din poeziile mele favorite:

Vraji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,

Cand in straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vietii mele, pe-a visarii lucii valuri,

Pana unde-n ape sfinte se ridica mandre maluri,

Cu dumbravi de laur verde si cu lunci de chiparos,

Unde-n ramurile negre o cantare-n veci suspina,

Unde sfintii se preumbla in lungi haine de lumina,

Unde-i moartea cu-aripi negre si cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,

Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite

Te incerci a stoarce lapte din a stancii coaste seci;

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mandre flori de aur,

Alta unde cerci viata s-o-ntocmesti, precum un faur

Cearc-a da fierului aspru forma cugetarii reci.

Las’ sa dorm... sa nu stiu lumea ce dureri imi mai pastreaza.

Imbatat de-un cantec vecinic, indragit de-o sfanta raza,

Eu sa vad numai dulceata unde altii vad necaz,

Caci s-asa ar fi degeaba ca sa vad cu ochiul bine;

De vad raul sau de nu-l vad, el pe lume tot ramane

Si nimic nu-mi foloseste de-oi cerca sa raman treaz.

N-au mai spus si altii lumii de-a ei rele sa se lase?

Cine-a vrut s-asculte vorba? Cine-aude? Cui ii pasa?

Toate au trecut pe lume, numai raul a ramas.

O, acele uriase, insa mute piramide

Care stau ca veacuri negre in pustiuri impietrite

Cate-au mai vazut si ele — ce-ar vorbi de-ar avea glas!

...........................................................................